PSD, PNL și UDMR acuză USR că nu a vrut la guvernare: Au transmis un „to do list” ca un pretext de a se disocia
Publicat acum 5 ore si 19 minute
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a recunoscut, la Antena 3, că şi el a fost prezent în seara alegerilor din 2009, acasă la Gabriel Oprea. Deputatul susţine, însă, că a fost într-o vizită foarte scurtă şi a plecat înainte să apară acolo Laura Codruţa Kovesi.
”Am participat și eu acolo, doar cât să stau de vorbă cu domnul Onțanu, era și ziua lui, v-am spus, am stat puțin de am vorbit, i-am făcut și un cadou, am stat de vorbă cu colegii, am ciocnit un pahar, după care am plecat, deci nu m-am întins la discuție. Până la ora la care am plecat, doamna Kovesi nu era acolo”, a spus Eugen Nicolicea, la Antena 3.