Deputatul Cătălin Drăguşanu a fost exclus, miercuri seara, din ALDE, în baza unei decizii luată de Biroul Executiv Judeţean, a declarat, pentru AGERPRES, co-preşedintele filialei, Ion Asaftei.
Potrivit sursei citate, excluderea a fost decisă după ce parlamentarul a făcut declaraţii în mass-media ce contravin prevederilor statului ALDE.
'Excluderea vine ca urmare a faptului că deputatul Cătălin Drăguşanu s-a raliat unui grup condus de senatorul Vasile Nistor, grup ce serveşte interesele politice ale altui partid', a declarat, pentru AGERPRES, Ion Asaftei, co-preşedinte ALDE Neamţ.
Prima decizie luată de Biroului Executiv Judeţean al ALDE Neamţ a fost de demitere a deputatului Cătălin Drăguşanu din funcţia de copreşedinte al filialei şi de membru al biroului, după care s-a hotărât excluderea din partid.
Miercuri dimineaţă, deputatul Cătălin Drăguşanu a declarat, într-un comunicat remis AGERPRES, că susţine poziţia senatorului Vasile Nistor care a cerut organizarea imediată a unui Congres Extraordinar al partidului.
Cătălin Drăguşanu a precizat că este necesară adoptarea unui Cod de Etică prin care să fie stabilite criteriile de integritate pentru membrii care doresc să ocupe funcţii publice.
'Am luat act de solicitarea preşedintelui executiv al partidului ALDE, domnul Vasile Nistor, privind organizarea Congresului Extraordinar. În calitate de deputat în funcţie şi copreşedinte ALDE Neamţ sunt de acord cu propunerile şi setul de măsuri propus de domnia sa, pentru că ele ar veni să rezolve, în sfârşit, câteva din problemele care planează asupra partidului nostru. ALDE îşi doreşte să fie un partid mare, a treia forţă politică din România, deci este imperios necesar să adopte un Cod de Etică şi să stabilească nişte criterii de integritate pentru membrii care doresc să ocupe în continuare funcţii publice. Pentru schimbarea clasei politice şi pentru un Parlament format din oameni curaţi, cerem ca pe listele partidului nostru să fie numai oameni integri, care nu au probleme cu legea', a declarat deputatul Cătălin Drăguşanu.
Atât Cătălin Drăguşanu, cât şi Vasile Nistor au fost membri ai Partidului Conservator, care a fuzionat cu Partidul Liberal Reformator, rezultând ALDE.
Senatorul ALDE Vasile Nistor a solicitat, luni, copreşedinţilor partidului Daniel Constantin şi Călin Popescu-Tăriceanu "convocarea de urgenţă" a Congresului extraordinar al formaţiunii în care să se adopte "un normativ intern privind excluderea din viitoarele liste de candidaturi pentru funcţiile de parlamentar a oricărui membru de partid care este urmărit penal sau trimis în judecată pentru fapte de corupţie, evaziune fiscală sau alte fapte asimilate infracţiunilor de corupţie, este arestat preventiv, arestat la domiciliu sau pus sub control judiciar pentru fapte de natură penală, este condamnat, prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru incompatibilitate sau conflict de interese, este dovedit ca fiind ofiţer acoperit, membru sau colaborator al fostei Securităţi, ca poliţie politică".
Totodată, senatorul Vasile Nistor i-a cerut, în plen lui Călin Popescu Tăriceanu să demisioneze din funcţia de preşedinte al Senatului întrucât este "acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului".