Antena 3 CNN Politică Un alt deputat a demisionat din PSD și s-a înscris în Pro România

Un alt deputat a demisionat din PSD și s-a înscris în Pro România

S.T.
1 minut de citit Publicat la 11:00 02 Apr 2019 Modificat la 11:00 02 Apr 2019
o_1d7egvcqg1pkc1kaj1lbe1mg01sgr8.jpg
Foto: pixabay.com

Deputatul Petru-Sorin Marica s-a înscris, marţi, în PRO România, anunţă un comunicat al formaţiunii politice.

„Deputatul de Hunedoara Petru-Sorin Marica a semnat astăzi, 2 aprilie 2019, adeziunea la PRO România din dorinţa de a apăra valorile social-democrate autentice, inclusiv la nivel legislativ, şi de a se implica activ pentru promovarea unei echipe puternice care să reprezinte cu cinste România în Parlamentul European, în urma alegerilor europarlamentare din luna mai”, precizează sursa citată.

El susţine că PSD este „un partid confiscat de un grup restrâns de oameni care îl folosesc pentru interesele lor personale”.

„Sunt un om de stânga. Mereu am fost apropiat de oameni şi de problemele lor şi am încercat să îi slujesc şi să îi reprezint cât mai bine atât ca primar, cât şi ca deputat în Parlamentul României. Din păcate, PSD-ul de astăzi nu mai reprezintă interesele celor mulţi, ci este un partid confiscat de un grup restrâns de oameni care îl folosesc pentru interesele lor personale. M-am alăturat echipei PRO România, pentru că am regăsit alături de Victor Ponta, Corina Creţu sau Mihai Tudose acele valori autentice social-democrate în care cred şi dorinţa de a face bine oamenilor. De asemenea, sper ca la viitoarele alegeri europarlamentare din luna mai românii să aleagă PRO România pentru că este partidul care propune cea mai bună listă de candidaţi şi care sunt convins că vor reprezenta cu cinste România în Parlamentul European”, afirmă Petru-Sorin Marica, citat în comunicat.

În prezent, PRO România are 21 de deputaţi, mai precizează sursa citată. 

×
x close