Antena 3 CNN Politică Umilință cruntă pentru Victor Ponta! Lovitură neașteptată din partea profesorului Alexandru Rafila. Ce funcție își negociază medicul acum și cu cine (SURSE)

Umilință cruntă pentru Victor Ponta! Lovitură neașteptată din partea profesorului Alexandru Rafila. Ce funcție își negociază medicul acum și cu cine (SURSE)

Anca Andrei
2 minute de citit Publicat la 12:20 25 Iul 2020 Modificat la 22:25 30 Apr 2021
Umilință cruntă pentru Victor Ponta! Lovitură neașteptată din partea profesorului Alexandru Rafila. Ce funcție își negociază medicul acum și cu cine (SURSE)
Sursa foto: Hepta

Așa că în plină pandemie, acesta a plecat în vacanță, unde a avut timp să se gândească dacă o candidatură din care ar ieși învins l-ar favoriza. Ar aduce puncte politice Pro România, dar cu ce s-ar alege el în acest joc al puterii? 

Surse Antena3.ro au dezvăluit că celebrul medic ar viza de fapt funcția de manager al Institutului Matei Balș din București, deținută acum de Adrian Streinu Cercel și că în acest context a și renunțat la ideea de a fi primar, dar a folosit această muniție în favoarea lui.

Alexandru Rafila îl refuză pe Victor Ponta

 Deși jurnaliștii au insistat foarte mult ca Alexandru Rafila să răspundă dacă va intra în lupta pentru fotoliul de primar, acesta a evitat destul de mult timp răspunsul, semn că negocierile erau în toi, iar acum s-au finalizat pentru că acesta a dat un răspuns ferm la Digi24. Nu va candida și nu-l va ajuta pe Victor Ponta în lupta lui pentru putere.

Nu trebuie uitat că Alexandru Rafila a fost numit secretar de stat în ministerul Sănătății chiar de Victor Ponta, când acesta era premier și că pe cei doi îi lega o prietenie politică deloc de neglijat. 

Acum Victor Ponta trebuie să găsească o altă variantă, în contextul în care liderii din teritoriu insistă să intre el în lupta pentru Primăria Capitalei. Cum acesta nu-și dorește presiunea a devenit și mai mare pentru că trebuie să găsească un nume cu greutate pentru a aduce puncte partidului său.

Fostul șef al SIE, dezamăgit de răspunsul lui Alexandru Rafila

Răspunsul lui nu a fost bine digerat nici de generalul SIE, Silviu Predoi care i-a transmis un mesaj subliminal pe facebook. Acesta a subliniat din nou el că el este Pro România și un pion important al acestui partid.

"Unul dintre noii mei prieteni virtuali mă întreba zilele trecute cum cred că putem sa ne ajutăm mai eficient țara, în momente de răscruce ca cele pe care le traversăm în prezent (și asta nu doar din motive de pandemie). I-am replicat că nu cred că există un răspuns universal valabil, totul ține de abilitățile, posibilitățile, disponibilitatea și aptitudinile fiecăruia dintre noi. Important este însă că a facut deja primul pas spre obiectivul vizat, respectiv că și-a pus întrebarea și, chiar mai mult, că a și întrebat ce poate face el pentru semenii lui, iar pentru asta îl felicit și îi mulțumesc sincer.

I-am răspuns că eu am optat pentru activism politic, pentru că încă simt și cred că dacă suficient de multi oameni buni se implică în viața publică, lucrurile se pot schimba. Nu te gândi la ce vor spune alții când hotărăști în ce formațiune alegi să îți promovezi convingerile, optează pentru cea care îți pare că te reprezintă cel mai bine, dar nu uita că niciuna nu este și nici nu va fi vreodată perfectă. Important este să nu-ți abandonezi principiile și valorile pentru care intri în ”luptă”, să nu uiți de ce ai făcut pasul.

P.S. Nu i-am răspuns interlocutorului la întrebarea ce viza identitatea partidului în care am ales să activez, dar nu pentru ca ar fi fost vreun secret, ci doar că nu îmi părea potrivit în contextul acelui dialog. Reiau însă o postare mai veche, pentru că nu îmi place să îmi las prietenii fară răspunsuri, cel puțin atunci când acestea există", a scris Silviu Predoiu pe facebook.

×
x close