Să fii om politic şi să ai patru case e demodat în România. Noua tendinţă este să te lauzi în declaraţia de avere cu proprietăţi în Miami, la New York sau la poalele Alpilor. Mai mulţi parlamentari şi-au construit case de vacanţă sau pur şi simplu au investit în imobiliare în alte state.
America pare a fi tărâmul făgăduinţei şi pentru parlamentarii noştri. Ana Birchall, spre exemplu, a achiziţionat o casă de 250 de metri pătraţi în New Haven şi un apartament de 180 de metri pătraţi în New York. Ambele pentru fiul său minor, Andrew, după cum precizează deputatul PSD în declaraţia de avere.
Dan Cristian Popescu de la PDL nu va rămâne niciodată în pană de idei când vine vorba de destinaţii de vacanţă. Are două case în Miami, una de 140, alta de 170 de metri pătraţi.
Tot în Florida, are un apartament şi senatoarea liberală, Doina Anca Tudor. Şi asta nu e tot. Are o casă de vacanţă în Izmir, Turcia şi un apartament în Belgia.
Statele Unite sunt a doua casă şi pentru Mircea Lubanovici, deputat PDL. El deţine în Vancouver o căsuţă de 344 de metri pătraţi şi un spaţiu comercial de 1.000 de metri în Portland.
O altă ţară preferată de aleşii noştri este Austria. Soţii Mitrea, amândoi deputaţi, îţi petrec vacanţele de iarnă într-o casă de 160 de metri pătraţi de la poalele Alpilor.
Un alt social-democrat, deputatul Liviu Harbuz, deţine trei apartamente în Austria şi un teren intravilan de aproape 380 de metri pătraţi.
Alţi parlamentari deţin proprietăţi în Liban, Marea Britanie sau Ungaria.