Deputatul PNL Horea Uioreanu susţine că Guvernul Boc şi preşedintele Traian Băsescu ar trebui să emigreze şi să îşi caute slujbe bine plătite în străinătate, "care să le permită să trimită bani în ţară pentru relansarea economiei", informează Mediafax.
Afirmaţia este făcută în contextul în care, recent, preşedintele Băsescu a declarat, la televiziunea publică, răspunzând unei întrebări, că fenomenul migraţiei forţei de muncă din România în statele UE nu ar mai trebui privit ca o tragedie, ci ca exercitarea unui drept care conferă românilor posibilitatea de a munci acolo unde condiţiile sunt cele mai bune.
Deputatul liberal susţine, într-un comunicat de presă transmis duminică, faptul că României îi va fi mult mai bine fără "inflaţia de portocaliu".
"Pentru că premierul, preşedintele României şi întreg PDL jură că sunt preocupaţi doar de bunăstarea naţiunii, îi rog să şi demonstreze acest lucru, iar membrii Guvernului să uziteze de dreptul de a emigra, cu tot cu preşedintele Traian Băsescu, şi de a-şi căuta slujbe în străinătate. Slujbe bine plătite, care să le permită să trimită în ţară bani pentru relansarea economiei", se arată în documentul citat.
Deputatul PNL a precizat că guvernanţii pot să ia cu ei pe cine doresc, "şi maşinile, şi broaştele ţestoase plimbate de la Primăria Cluj-Napoca la Palatul Victoria". "Să ne rămână medicii, filozofii, profesorii să se odihnească în cele două luni de vacanţă de vară, chiar dacă nici unii, nici alţii nu au salarii de 6.000 de lei după 30 de ani de muncă. Cred că sunt destul de rezonabil şi nu dramatizez când spun că, fără inflaţia de portocaliu, în mod cert ne va fi mult mai bine", a subliniat Horea Uioreanu.
Deputatul PNL a menţionat că, după prezentarea datelor unui sondaj de opinie în care 86% dintre români susţin că ar părăsi ţara, preşedintele Traian Băsescu şi-a luat în serios rolul de "salvamar al PDL" şi a declarat "că nu trebuie să mai facem o dramă din faptul că ne pleacă medicii, iar profesorii, care au două luni de concediu, să fie rezonabili".
Antena3.ro