Secretarul executiv al PD-L Elena Udrea cere demnitarilor care locuiesc
în casele aflate în patrimoniul RAAPPS, deşi nu mai au acest drept, să
părăsească aceste imobile. În prima conferinţă de presă pe care a
susţinut-o singură, Elena Udrea a precizat că democrat-liberalii cer
partidelor PSD, PNL, PC şi PRM să resprecte legea şi să nu iniste
pentru prelungirea situaţiei ilegale a unor chiriaşi chiar dacă aceştia
au funcţii importante în respectivele partide.
Declaraţia Elenei Udrea
vine la o zi după schimbul de scrisori dintre preşedintele Traian
Băsescu şi liderul PSD Mircea Geaonă, în care şi preşedintele îl acuza
pe Geoană că stă cu chirie ilegal.
Elena Udrea a anunţat că va returna cele două miliarde de lei vechi pe care i-a încasat cu titlu de onorariu de la Regia Autonomă a Administraţiei Patrimoniului Protocolului de Stat.
?Deşi îmi menţin opinia că sunt legale contractele mele de asistenţă juridică pentru RAAPPS, ca avocat, încheiate între 2003 şi 2004, iar raportul Corpului de Control al primului-ministru, condus la vremea aceea de Cristian David, a fost tendenţios şi îndreptat exclusiv împotriva mea, ca persoană publică, am decis să returnez sumele pe care cabinetul pe care îl conduc le-a încasat ca onorariu?, a declarat Udrea.
Curtea Constituţională a decis
miercuri că mai multe articole din legea privind vânzarea caselor de
protocol sunt neconstituţionale. Astfel că actualii chiriaşi nu vor
putea cumpăra aceste imobile prin negociere directă.
Foşti şi actuali
demnitari, fundaţii, societăţi comerciale, partide, dar şi alte
persoane fizice, ocupă 559 de imobile de protocol ale RAAPPS, pentru
care plătesc chirii lunare cuprinse între 62 şi 1.000 lei, în funcţie
de suprafaţa disponibilă.
UDREA: CHIRIAŞUL GEOANĂ TREBUIE SĂ PLECE
ŞI BĂSESCU ÎL VREA PE GEOANĂ EVACUAT
Antena3.ro