Unul dintre cele mai contestate personaje politice ale momentului din România, Elena Udrea se compară cu una dintre cele mai mari personalități istorice moderne. Fostul ministru al Turismului a declarat duminică la o emisiune televizată că a fost impresionată de cariera fostului premier britanic Margaret Thatcher, spunând că şi aceasta la începutul carierei a fost atacată pentru modul în care se îmbracă.
Fragmentul a fost prezentat şi comentat în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, la Antena 3.
Elena Udrea s-a declarat deranjată că "
mai mult vorbeşte lumea despre cum se îmbracă Elena Udrea, ce genţi are Elena Udrea". "
Aspectele de genul ăsta, mai lejere, dacă ne gândim la imaginea unui politician, nu ţin de persoana mea, pentru că şi alte femei poartă genţi şi pantofi. Ţin mai degrabă de o prestaţie care a iritat anumite persoane", a spus Elena Udrea, precizând că acele persoane o atacă cu lucruri ce ţin de monden, care prind mai uşor la public.
Spunându-i-se că Margaret Thatcher nu era o femeie după care să te uiţi pe stradă dacă o vedeai, Elena Udrea a combătut spunând că "
poate la 60 de ani", pentru că "
am văzut şi eu filmul (n.r. The Iron Lady) şi pe la 24 de ani, când a venit ea să candideze, era o domnişoară blondă care făcea o notă discordantă. Umbla în culori pastelate, purta tocuri, cu poşetă”.
Udrea a mai găsit o asemănare cu fostul premier britanic din perioada 1979 – 1990.
"Când era ministrul Educaţiei i se reproşa că ţipă, iar în stradă erau trei milioane de oameni cu păpuşi. Şi eu am văzut păpuşi cu Elena Udrea şi nu mi-a picat bine. Şi mie mi s-a spus că am o voce cu tonalităţi înalte la televizor", a declarat aceasta.
Vezi înregistrarea integrală a emisiunii Sinteza Zilei.