România ar putea fi reîmpărţită în alte regiuni de dezvoltare după 2013, a declarat joi, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, la un seminar.
"Din punctul de vedere al ministerului nostru, considerăm că demersurile pentru o reîmpărţire pot începe de pe acum, dar pentru perioada 2007-2013 nu putem face acest lucru. Dar, asta nu înseamnă că după 2013 nu putem face o altă reîmpărţire", a arătat Udrea.
Ea a subliniat că o reîmpărţire pe regiuni de dezvoltare ar putea duce la performanţe mai mari.
"Am constatat că ţările care au apucat să facă o astfel de reorganziare, au reuşit să aibă o dezvoltare regională mai bună şi o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor", a mai spus Udrea.
În prezent, România este împărţită în opt regiuni de dezvoltare, denumite după poziţia geografică, respectiv Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, Bucureşti şi Ilfov.
Antena3.ro