"Nu am niciun gând pentru că nu este o miză personală. Intrarea mea în competiţia pentru preşedinţia PDL s-a făcut pentru că partidul are nevoie de o schimbare, dacă după ce am continuat să pierdem electorat, să scădem în preferinţele cetăţenilor, intrăm în alegeri cu o singură moţiune şi partidul îşi validează conducerea care a dus partidul în toate aceste alegeri perdante cred că ne facem de râs în faţa propriului electorat", a spus Udrea, citată de Mediafax.
Aceasta consideră că are motiv să se retragă. "Miza mea nu este personală, este pentru partid, de echipă şi nu consider că am motiv să mă retrag atâta timp cât competiţia se desfăşoară corect şi se duce fără a se încerca de la butoanele Convenţiei să se determine un anume rezultat", a adăugat Elena Udrea.
Întrebată de ce a fost nevoie să-l sune pe preşedintele Traian Băsescu pentru a-l anunţa de intrarea ei în cursa pentru şefia PDL, Elena Udrea a răspuns tot cu o întrebare.
"Dar de ce a fost nevoie să-l sun pe domnul Blaga? Să-l sun pe domn fost preşedinte Emil Boc? Sunt oameni pentru care PDL contează, pentru care opoziţia în acest moment contează, dacă ne referim la preşedinte, oameni cu care am lucrat foarte mult timp şi am considerat că este firesc dacă îmi anunţ candidatura", a explicat Udrea.
Deputatul PDL a evitat să comenteze declaraţiile lui Traian Băsescu, prin care acesta sugera că ar susţin-o pentru preşedinţia PDL.
Traian Băsescu: PDL are prezidenţiabil acum, "cu notorietate, cu tot ce trebuie", care să se bată de la egal la egal
"Ceea ce a spus domnul preşedinte a făcut-o în mod public şi cred eu suficient de explicit cât să nu fie nevoie de a fi tradus sau interpretat de mine sau de altcineva", a spus Udrea.
Citeşte şi:
Ponta o ironizează pe Udrea: Nu tot USL îl susţine pe Blaga, eu şi Băsescu o susţinem pe dânsa
Băsescu: PDL seamănă cu FSN, nu mă mai poate ajuta. Mă poate ajuta Guvernul
Băsescu, întrebat cine e mai potrivit la şefia PDL dintre Udrea şi Blaga. Ce a răspuns şeful statului