Antena 3 CNN Politică Udrea: Lansăm în dezbatere Legea Capitalei. Există două variante: 6 sectoare sau 22 de unităţi administrative

Udrea: Lansăm în dezbatere Legea Capitalei. Există două variante: 6 sectoare sau 22 de unităţi administrative

1 minut de citit Publicat la 21:08 03 Feb 2011 Modificat la 21:08 03 Feb 2011
Udrea: Lansăm în dezbatere Legea Capitalei. Există două variante: 6 sectoare sau 22 de unităţi administrative
Foto: Intact Images
Ministrul Dezvoltării şi Tursimului, Elena Udrea, a declarat, joi, că Legea Capitalei va fi lansată în dezbatere de către democrat - liberali, cu două variante posibile- una privind menţinerea a şase sectoare şi alta care prevede reîmpărţirea oraşului în 22 de unităţi administrativ-teritoriale, potrivit Mediafax.

"Săptămâna viitoare o lansăm (Legea capitalei, n.r.). Va fi o lansare prin care vom încerca să arătăm care sunt limitele actualei împărţiri teritoriale şi ale actualei organizări administrative a municipiului Bucureşti, astfel încât să fie mai justificat şi mai uşor de înţeles demersul pe care îl face PDL la Bucureşti în condiţiile în care ne asumăm un proiect ce în mod evident nu are alt scop decât să aducă un plus în dezvoltarea viitoare a Bucureştiului", a spus Elena Udrea.

Ministrul a adăugat că vor fi în dezbatere atât varianta cu actuala împărţire în şase sectoare şi cu schimbarea atribuţiilor Consiliului general, primarului general şi viceprimarilor de sector, cât şi o variantă mai veche a Alianţei DA privind împărţirea Bucureştiului în 22 de unităţi administrativ teritoriale.

"Este o variantă împărţirea actuală, în şase sectoare, urmând ca atribuţiile Consiliului general, primarului general şi viceprimarilor de sector să fie altele şi altfel împărţite. Există şi varianta alianţei DA (PNL-PD) din 2004, şi anume varianta cu reîmpărţirea Capitalei în 22 de unităţi administrativ-teritoriale. Ambele variante vor fi în dezbatere publică, iar rezultatul final, ceea ce vom supune Parlamentului, va fi ceea ce vor dori bucureştenii", a spus Elena Udrea.

×
Etichete: Udrea Elena Udrea
TOP articole
x close