Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, susţine că i-a recomandat preşedintelui Traian Băsescu să nu vină la manifestările organizate de ziua Unirii Principatelor, dar că şeful statului "nici nu a vrut să audă". Ba mai mult, susţine Udrea, le-a recomandat miniştrilor să nu participe. Ministrul democrat-liberal mai susţine că huiduielile de luni au fost regizate de către liderii Opoziţiei.
"De 1 Decembrie, îi uram României să fie iubită de cetăţenii săi. Astăzi (n.r. 24 ianuarie), la Iaşi, de Ziua Unirii Principatelor, o parte dintre cetăţenii României au ales să strige împotriva Preşedintelui legitim ales şi să acopere astfel Imnul Naţional. Semn cu atât mai rău cu cât acei oameni, ca militari, au făcut un jurământ de credinţă să apere Patria şi toate simbolurile sale, printre care şi Imnul Naţional", susţine Elena Udrea, într-o postare pe
blogul personal, intitulată "Cum s-a încercat confiscarea Unirii".
"Ştiam de câteva zile că PSD şi PNL vor să organizeze „mişcări de stradă” în timpul festivităţii de astăzi, dar am ales să vin. Ba chiar cu atât mai mult. Toata ziua de ieri am primit informaţii despre autobuzele care urmau sa aducă „protestatarii celor două partide” şi chiar ne temeam de apariţia violenţelor. Am decis să îl sunăm pe Preşedinte şi să îi recomandăm să nu mai vină, mai ales că ieri, la ora 22.00, era încă la Cotroceni. Nici nu a vrut să audă, dar ne-a recomamdat nouă să nu participăm!", continuă Udrea.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului îi acuză pe liderii Opoziţiei că au organizat protestele, dând astfel "încă o dată dovadă de lipsă de onoare şi bărbăţie, încercând să ascundă faptul că regizaseră întregul moment".
"Nu spun că nemulţumirea unora dintre manifestanţi nu era justificată. Din păcate însă, am avut de-a face cu un act de manipulare, în care nişte politicieni care vorbesc despre interesele României de o manieră ritoasă s-au transformat în instigatori ai mulţimii", notează Udrea.
"Îmi aduc aminte de 1 Decembrie 2009, Piaţa Operei din Timişoara, când aceleaşi partide politice au încercat să confişte Revoluţia Română. Atunci, semnau un protocol de susţinere a candidatului Geoană, cu binecuvântarea primarului Ciuhandu. Astăzi, aceiaşi oameni politici au încercat să confişte Unirea Principatelor, anunţându-şi din nou mariajul politic de cumetrie", mai scrie liderul PDL Bucureşti.
Preşedintele Traian Băsescu a fost întâmpinat cu huiduieli, luni, atât la manifestaţiile organizate în Iaşi de Ziua Unirii Principatelor, cât şi la cele din Focşani. Mai mulţi oameni din mulţimea adunată în centrele celor două municipii au început să fluiere şi să scandeze mesaje precum "Demisia!" sau "Hoţii!" în timp ce preşedintele îşi susţinea discursurile.