
Preşedintele interimar al PD-L Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, miercuri, la Târgovişte, că nu poate preciza pentru ce funcţie urmează să candideze la alegerile interne din partid, întrucât, dacă ar face acest lucru, "se va opri orice jurnal de ştiri".
Potrivit Mediafax, jurnaliştii i-au adresat Elenei Udrea câteva întrebări referioare la alegerile interne din PDL, respectiv funcţia pentru care se gândeşte să candideze. "Dacă vă spun, nu mai daţi nimic altceva", a fost răspunsul acesteia.
"Odată, la Bucureşti, după ce am spus ceva foarte important despre Municipiul Bucureşti, am spus ceva legat de candidatură şi nu s-a mai dat decât asta", a continuat Udrea.
Ministrul a făcut aceste declaraţii în timpul unei vizite efectuate la Târgovişte. În cadrul acesteia, Udrea a semnat patru contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional, trei fiind parte a Planului Strategic Integrat pentru Dezvoltare Urbană a Municipiului Târgovişte, iar unul vizează reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
Elena Udrea a fost aleasă preşedinte interimar al PDL Bucureşti în luna iulie, după ce Liviu Negoiţă a anunţat că nu va candida pentru ocuparea acestui post.
Antena3.ro