Antena 3 CNN Politică Udrea: Băsescu şi-ar fi dat demisia în locul lui Boc. De data asta l-a lăsat să-şi facă treaba

Udrea: Băsescu şi-ar fi dat demisia în locul lui Boc. De data asta l-a lăsat să-şi facă treaba

2 minute de citit Publicat la 11:00 08 Sep 2010 Modificat la 11:00 08 Sep 2010
Udrea: Băsescu şi-ar fi dat demisia în locul lui Boc. De data asta l-a lăsat să-şi facă treaba

Traian Băsescu şi-ar fi dat demisia de la Guvern dacă ar fi fost în locul lui Emil Boc. Afirmaţia îi aparţine Elenei Udrea, care îi citează pe "cei care îl cunosc foarte bine" pe preşedinte. Într-un interviu pentru Revista 22, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a vorbit despre remanierea guvernamentală, despre poziţia preşedintelui în raport cu actualul Cabinet, dar şi despre relaţia acestui cu Partdiul Democrat-Liberal.

"În partid, când s-au prezentat argumentele depunerii mandatului, au fost colegi mai vechi ca mine, care au spus că, în mod cert, aşa cum îl cunosc ei pe preşedinte, ar fi mers pe varianta depunerii mandatului", a declarat Elena Udrea pentru sursa citată. "V-am spus care au fost opiniile celor care îl cunosc foarte bine, că Traian Basescu, dacă ar fi fost preşedintele partidului, ar fi luat această decizie. Exact aşa s-a spus", a adăugat ministrul.

Întrebată dacă s-a gândit să-şi depună mandatul pe care îl deţine în actualul Cabinet, Elena Udrea a declarat că nu s-a pus niciodată problema ca vreun ministru să-şi dea demisia.

"Problema s-a pus aşa: ori să fie remaniaţi câţiva miniştri pe care îi nominalizează primul ministru în funcţie de analiza pe care o are, fie îşi depune mandatul întregul cabinet, fără ca asta să însemne neapărat că toţi miniştrii pleacă", susţine Udrea.

Remanierea a avut şi acordul preşedintelui

Elena Udrea este de părere că nu se poate vorbi în acest moment despre o fisură în relaţia preşedintelui cu premierul. Potrivit acesteia, "remanierea, aşa cum a ieşit acum, până la urmă, a avut şi acordul preşedintelui".

"Mulţi s-au aşteptat ca preşedintele să nu aprobe lista de remaniaţi şi pe cei care au fost desemnaţi în locul lor. Faptul că a acceptat imediat arată că preşedintele crede în această formulă şi în cei care au venit", a spus Udrea.

Băsescu l-a lăsat pe Boc să-şi facă treaba "de data asta"

Întrebată dacă, în opinia sa, Traian Băsescu şi-a luat mâna de pe Partidul Democrat Liberal, Elena Udrea a declarat că, în opinia sa, preşedintele l-a lăsat pe premier să îşi facă treaba de această dată.

"Cumva, preşedintele a tot spus că e timpul ca partidul să stea pe propriile picioare. Sigur că este extrem de preocupat de un guvern bun, pentru că, dacă nu are un guvern bun, nici măsurile pe care vrea să le impună, de reformare a societăţii şi a sistemului, nu vor da roade, nu vor putea fi puse în practică. Cred că de data asta a lăsat partidul şi pe premier să-şi facă echipa aşa cum consideră de cuviinţă", a spus Udrea în cadrul aceluiaşi interviu.

Cât priveşte o posibilă ruptură a preşedintelui de partid, Udrea consideră că momentul nu este unul prielnic.

"Nu cred, pentru că momentul este prea greu, prea dificil pentru ţară, pentru ca preşedintele să se îndepărteze de partidul care guvernează. Trec peste relaţia specială pe care o are cu PDL, dar cred că este prea dificil momentul pentru ca preşedintele să se îndepărteze de partid. Poate când lucrurile vor merge bine în ţară şi ne vom reveni din criză, poate atunci...", a spus ministrul.

Antena3.ro


×
x close