Antena 3 CNN Politică UDMR va participa la votul moţiunii de cenzură. Marko, convins că Guvernul nu va cădea

UDMR va participa la votul moţiunii de cenzură. Marko, convins că Guvernul nu va cădea

UDMR va participa la votul moţiunii de cenzură. Marko, convins că Guvernul nu va cădea
03 Iun 2010   •   15:32

Parlamentarii vor susţine actualul guvern şi vor vota împotriva moţiunii de cenzură deşi nu cu bilelel la vedere, a declarat joi, liderul Uniunii, Marko Bela. El a arătat că în ciuda rezervelor exprimate faţă de unele măsuri de austeritate precum reducerea pensiilor sau impozitarea drepturilor de autor, UDMR va vota disciplinat pentru menţinerea actualului Guvern. De altfel, preţedintele Uniunii şi-a exprimat conviongerea că Guvernul nu va cădea.
"Noi n-am avut nevoie niciodată să ne aplicăm astfel de şiretlicuri. Votul secret e ceea ce este, cu bile şi aşa mai departe. Noi totdeauna am plecat de la ideea încrederii reciproce în cadrul unui grup parlamentar sau în cadrul unei formaţiuni politice", a sublinat liderul UDMR, arătând că parlamentarii formaţiunii nu vor vota cu bilele la vedere în cazul unei eventuale moţiuni de cenzură împotriva Guvernului şi nici nu vor părăsi sala în timpul votului.
În opinia, obligarea grupurilor parlamentare de a vota la vedere pentru a exista siguranţa că parlamentarii nu votează altfel de cum s-a stabilit ar fi un lucru umilitor. "Eu cred că noi nu avem nevoie de aşa ceva. Cum procedează alţii, e treaba lor", a subliniat Marko.
Liderul Uniunii nu cred că s-ar rezolva ceva dacă ar cădea Guvernul, apreciind că în acestă perioadă o criză de guvernare va agrava situaţia ţării. "Noi vom vota disciplinat şi vom vota aşa cum decid grupurile", a spus el, declarându-se în acelaşi timp convins că Guvernul nu va cădea.
El a admis că nu toate măsurile adoptate de guvern sunt pe placul parlamentarilor Uniunii. Marko a dat exemplul impozitării drepturilor de autor, caz în care el personal, nu s-ar fi atins de ele deoarece beneficiarii lor, oamenii de cultură, în general, creatorii, artiştii nu pot fi supuşi regulilor economiei de piaţă. Dimpotrivă, Marko s-a pronunţat pentru acordarea, în continuare, a anumitor facilităţi intelectualilor în general, artiştilor, creatorilor şi scriitorilor.
"Am avut multe discuţii în Guvern şi nu afirm că putem impune de fiecare dată opinia noastă şi că acest lucru m-ar bucura de fiecare dată", a arătat Marko.
El a arătat că în Guvern s-a discutat problema indemnizaţiilor de merit în cazul artiştilor şi scriitorilor, care nu este o sumă importantă, iar Uniunea nu a fost de acord ca acestea să fie tăiate.
"Sunt de acord cu dumneavoastră, este o perioadă de austeritate, dar tocmai într-o astfel de perioadă trebuie să încerci să protejezi cultura, creatorii. Eu nu m-aş fi atins de drepturile de autor", a precizat liderul UDMR.
Antena3.ro

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close