Antena 3 CNN Politică UDMR, proiect controversat: Condamnarea în lipsă a fugarilor, aproape imposibilă

UDMR, proiect controversat: Condamnarea în lipsă a fugarilor, aproape imposibilă

1 minut de citit Publicat la 18:08 24 Feb 2017 Modificat la 18:08 24 Feb 2017
o_1b9oe0r643gilfm14hm1f4khlg8.jpg
Foto: Agerpres

Un număr de 24 de senatori și deputați UDMR, printre care și președintele formațiunii Kelemen Hunor, au depus un proiect de modificare a Codului de procedură penală în Parlament pe 8 februarie. Printre moficările propuse se află și una extrem de controversată care face aproape imposibilă condamnare în lipsă a inculpaților care fug de justiție.

„Persoana poate fi condamnată în lipsă numai dacă a fost citată legal pentru fiecare fază a judecăţii sau a intrat prin alte mijloace oficiale în posesia unor informaţii cu privire la locul şi data procesului, a fost informată despre posibilitatea pronunţării unei hotărâri în lipsă, precum şi dacă a fost reprezentată de un avocat ales sau desemnat din oficiu şi a beneficiat de apărare corespunzătoare în cadrul procesului. Procedura de punere în executare a unei hotărâri definitive pronunţate în lipsa inculpatului poate fi declanşată numai dacă i s-a comunicat hotărârea şi numai după ce a fost informat în mod expres cu privire la dreptul la o nouă procedură de judecată sau la o cale de atac, la care are dreptul să se prezinte şi care permite o nouă stabilire a fondului cauzei, inclusiv examinarea unor probe noi care pot conduce la schimbarea hotărârii iniţiale, respectiv dacă persoana în cauză declară în mod expres că nu contestă decizia sau nu solicită o nouă procedură de judecată ori nu introduce o cală extraordinară de atac în termen de 30 de zile de la primirea informaţiei legate de hotărâre”, scrie în proiectul depus în Parlament, potrivit psnews.ro.

Inițiativa legislativă a fost trimisă, spre avizare, la Consiliul Legislativ și la Guvern, urmând să intre în dezbaterea comisiilor parlamentare.

 

×
Etichete: UDMR Kelemen Hunor
x close