Antena 3 CNN Politică Mihai Tudose, val de ironii la adresa Ralucăi Turcan, după ce i-a urat „La mulți ani! ” baronului Brukenthal

Mihai Tudose, val de ironii la adresa Ralucăi Turcan, după ce i-a urat „La mulți ani! ” baronului Brukenthal

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 18:46 26 Iul 2021 Modificat la 18:46 26 Iul 2021
Untitled-3

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a comis luni o gafă de proporţii după ce i-a urat ”La mulţi ani!” printr-o postare pe Facebook baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, colecționar de artă şi fondator al muzeului din Sibiu care îi poartă numele, născut la 26 iulie 1721 şi decedat în 1803.

În replică, Mihai Tudose, europarlamentar şi vicepreședinte PSD a lansat o serie de ironii la adresa ministrului Muncii care îi reamintește că nu se spune „La mulți ani” unei persoane decedate.

„Când ești prost de mic… când te faci mare doar te joci! O mai țineți minte pe "doamna" care avea dificultăți majore în a-și aduce aminte ce vârstă are? Oscilând între 27 și aproape 40…Dar pe autoarea lu’: să-nu-ne-culcăm-vii-și-să-ne-trezim-morți? Daaaaaa! Raluuuuca Turcan!!! Noul val PNL! Lovește din nou: îi urează la mulți ani baronului von Brukenthal!

"Faptul că omu’ a murit acum peste 200 de ani este doar un amănunt"

Faptul că omu’ a murit acum peste 200 de ani este doar un amănunt… Această diafană ființă este colegă de coaliție cu Bulai de pe la USR PLUȘ. Ăla care-i ura la mulți ani lui Mihai. Mihai Eminescu”, scrie pe Facebook Mihai Tudose.

El atenționează că nu se spune „La mulți ani” unei persoane decedate.

„Ăștia care nu au aflat încă faptul că nu se spune la mulți ani unei persoane decedate… ne conduc!!! Ăștia vor să implementeze "România Educată"… Singura problemă cu acești analfabeți funcționali contemporani nu o reprezintă numărul lor!

Ci faptul că sunt foarte bine "împrăștiați" în așa fel încât indiferent ce vrei sa faci… dai de unu’!!! Ține-o așa, Ralu! Nu ceda! Reformați și PNL! Luați puterea! Impuneți-vă adevărurile: la mulți ani la deces și veșnică pomenire la naștere! E plină lumea de oameni răi… dar nu te lăsa, arată-ne cât de des poți că acolo este locul tău, la guvernare!!! Odihnească-ne-n pace pe noi ceilalți……

P.S. Tocmai a anunțat și Barna că reformele promise în campanie se amână până după Congresul PNL!!!! O nouă confirmare a vorbei străvechi: mama proștilor e mereu gravidă! Mă rog, la ei se poate și tatăl”, a concis Mihai Tudose pe pagina sa de socializare.

Ministrul Muncii Raluca Turcan i-a urat „La mulţi ani!”, într-o postare pe Facebook, baronului Samuel von Brukenthal, născut în 1721 şi decedat în 1803. Postarea a strâns sute de mesaje ironice şi ulterior, ministrul şi-a editat postarea, renunțând la urare.

×
Etichete: mihai tudose
x close