Antena 3 CNN Politică Tudose, despre impozitarea Bisericii: Demiterea lui Teodorovici este punctul meu de vedere

Tudose, despre impozitarea Bisericii: Demiterea lui Teodorovici este punctul meu de vedere

1 minut de citit Publicat la 15:29 17 Iul 2017 Modificat la 15:29 17 Iul 2017
o_1bl88csp31rih1um6e1smscbll8.jpg
Foto: facebook.com/Eugen-Teodorovici

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, în legătură cu ideea impozitării Bisericii, avansată de fostul său consilier Eugen Teodorovici, că demiterea acestuia reprezintă punctul său de vedere în acest caz. 

Mihai Tudose susţine că Teodorovici a înţeles greşit funcţia de consilier şi s-a transformat în purtător de cuvânt, menţionând că el nu a fost de acord cu majoritate ideilor lansate de acesta. 

"Domnul Teodorovici a fost colaboratorul meu şi am crezut că putem colabora pe consultanţă, dacă doriţi, la ceea ce dumnealui se pricepe pe financiar-fiscal. Numai că domnia sa a înţeles greşit şi s-a transformat într-un purtător de cuvânt şi au înţeleg că ideile pe care domnia sa le are să le aflu de la el, nu prin intermediul presei, mai ales eu nefiind de acord cu cel puţin majoritatea dintre ele", a adăugat Tudose, potrivit Agerpres

El a mai spus că a semnat vineri dimineaţă decizia de eliberare a lui Teodorovici din funcţie. 

Eugen Teodorovici a fost numit consilier onorific al prim-ministrului printr-o decizie a lui Mihai Tudose din 4 iulie. Activitatea lui Teodorovici în această calitate este neremunerată, conform deciziei şefului Guvernului. Eugen Teodorovici a propus, în 14 iulie, impozitarea unor activităţi economice ale Bisericii Ortodoxe Române (BOR), urmând ca banii să fie direcţionaţi strict către proiecte sociale, precum construirea de orfelinate sau reabilitarea de şcoli. Teodorovici a fost eliberat din funcţie deoarece, conform unor surse oficiale, acesta nu a respectat "disciplina comunicării" de la nivelul Executivului. 

×
x close