"S-au înscris trei liberali în cursa pentru şefia PNL Bucureşti: primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, actualul preşedinte interimar al PNL Bucureşti, Leopold Lupuşanschi, fostul preşedinte al PNL Sector 4 şi Cristian Banu, fostul candidat al liberalilor pentru primăria sectorului 5, la alegerile locale din 2008", a spus Vlad Moisescu, peşedintele PNL Sector 1, citat de Mediafax.
Liderul PNL sector 1 a precizat că actualul prim-vicepreşedinte al partidului, Ludovic Orban, nu şi-a depus vreo candidatură.
Cei trei candidaţi la şefia PNL Bucureşti pot opta şi pentru candidaturi la funcţiile de vicepreşedinţi, putând fi aleşi ca vicepreşedinţi în cazul în care nu obţin suficiente voturi pentru a ocupa poziţia de preşedinte de organizaţie.
Antena3.ro