Camera Deputaţilor a lansat vineri, pe SEAP, o cerere de ofertă pentru un contract de furnizare de hârtie igienică şi prosoape de hârtie, valoarea estimată fiind de peste 30.000 de euro, pentru aproape 67.000 de role de prosoape de hârtie şi peste 83.000 de role de hârtie igienică, informează
Mediafax.
Potrivit anunţului postat vineri pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea estimată a contractului este de 136.456,28 lei, adică 30.864 de euro.
Contractul urmează a fi atribuit prin licitaţie electronică, iar criteriul este preţul cel mai scăzut. Ofertele pot fi depuse până în 16 aprilie.
În caietul de sarcini se solicită trei tipuri de hârtie igienică şi trei tipuri de prosoape de hârtie, în total 83.046 role de hârtie igienică şi 66.916 role de prosoape de hârtie.
Dintre acestea, 76.500 role de hârtie igienică şi 66.000 de role de prosoape de hârtie trebuie să fie de calitate superioară, în două straturi, preporţionată, gofrată, de culoare extra alb.
"Odată cu oferta se vor prezenta mostre din produsele ofertate, în vederea identificării corespondenţei dintre caracteristicile tehnice ale produselor ofertate şi cerinţele minimale solicitate prin caietul de sarcini. Mostrele vor fi prezentate în colet distinct, pe care se va înscrie numele ofertantului şi menţiunea <Mostre pentru achiziţia publică de hârtie igienică şi hârtie prosop>", se mai arată în caietul de sarcini.