Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu, vizită oficială în Croaţia: Interesul României este ca ţara "să devină şi membră a UE"

Traian Băsescu, vizită oficială în Croaţia: Interesul României este ca ţara "să devină şi membră a UE"

1 minut de citit Publicat la 09:41 29 Apr 2009 Modificat la 09:41 29 Apr 2009
Traian Băsescu, vizită oficială în Croaţia: Interesul României este ca ţara "să devină şi membră a UE"
Preşedintele Traian Băsescu efectuează, miercuri, o vizită oficială în Croaţia, la invitaţia omologului său Stjepan Mesić.

Şeful statului român va avea întrevederi şi cu preşedintele Parlamentului croat, dar şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti.

Înainte de a porni în această vizită, preşedintele României a susţinut o scurtă declaraţie de presă, în care a punctat câteva dintre obiectivele acestei deplasări.

"Vizita are ca scop consolidarea cu o ţară care are aceleaşi interese ca România", a declarat Traian Băsescu.

"Din punctul nostru de vedere, Croaţia este o ţară care a devenit extrem de importantă, mai ales după ce a devenit stat membru NATO, ceea ce lărgeşte aria de cooperare pe criterii NATO, în regiune", a adăugat şeful statului.

Totodată, Traian Băsescu a afirmat că unul dintre mesajele pe care îl va transmite Croaţiei îl reprezintă interesul României ca aceasta "să devină şi membră a Uniunii Europene".

De asemenea, a mai declarat şeful statului, Croaţia este extrem de importantă pentru proiectele Nabucco şi PEOP (conducta de ţiţei Constanţa-Trieste), pe care România le susţine.

Un alt obiectiv al deplasării constă în semnarea unor acorduri bilaterale de dezvoltare economică.

În cadrul vizitei, cei doi şefi de stat vor susţine o conferinţă de presă în care vor prezenta conclutiile discuţiilor.

Antena3.ro


×
Etichete: Croatia vizita NATO UE
x close