Preşedintele a primit, în 2011, cu prilejul unor acţiuni de protocol, 43 de bunuri cu titlu gratuit în valoare totală de 2830 de euro, potrivit centralizatorului postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
Cel mai scump cadou valorează 1200 de euro şi constă într-o statuetă din bronz, franţuzească, reprezentând o zeiţă, iar cel mai ieftin costă 10 euro.
Preşedintele a primit în 2011 şapte cadouri, valoarea fiecăruia fiind de zece euro, respectiv un tablou cu ramă din lemn - de la Liana Dumitrescu, deputat al minorităţii macedonene, o plachetă de la Uniunea Elenă din România, un set de obiecte de artizanat din lemn, un tablou felicitare - 4 noiembrie 2011, un calendar de birou "Unforgettable Sunny South Africa", un album "Beautiful Berlin" şi o medalie aurie "Două decenii de activitate Asociaţia Română a Băncilor".
Şeful statului a mai primit plachete, vaze şi boluri de sticlă, medalii, tablouri, obiecte de artă şi decorative, seturi de obiecte de artizanat, albume, icoane, statuete, albume fotografice, calendare de birou.
Printre cadourile inedite se numără o plachetă reprezentând o ancoră pe suport de sticlă, în valoare de 30 de euro, un album "Descoperă Palatul Culturii Iaşi", în valoare de 20 euro, o păpuşă îmbrăcată în costum tradiţional macedonean realizată de membrii filialei Băileşti a Asociaţiei Macedonenilor din România, de 50 de euro şi o plachetă cu inaugurarea Naţional Arena, de 30 de euro.
În centralizatorul pe 2011, figurează şi fostul consilier prezidenţial Anca Ilinoiu, care a primit un ceas de mână, decorativ, în valoare de 800 de euro, un aparat foto marca Samsung de 2,4 megapixeli, în valoare de 175 de euro, o oglindă mică de poşetă, decorată cu motive florale, în valoare de 14 euro, toate aceste obiecte rămânând în patrimoniul instituţiei.