Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu se adresează astăzi Parlamentului. Membrii PNL-ului nu vor asista la discursul preşedintelui

Traian Băsescu se adresează astăzi Parlamentului. Membrii PNL-ului nu vor asista la discursul preşedintelui

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 05:36 12 Mar 2013 Modificat la 05:36 12 Mar 2013
Traian Băsescu se adresează astăzi Parlamentului. Membrii PNL-ului nu vor asista la discursul preşedintelui
Liberalii nu vor participa la discursul preşedintelui Traian Băsescu din Parlament. Liderul PNL, Crin Antonescu, spune că Băsescu nu este un preşedinte legitim aşa că nu are de ce să îl asculte. De cealaltă parte, liderii PSD spun că ziua de azi va fi una normală, şi fiecare deputat sau senator e liber să facă ce vrea.

Crin Antonescu susţine că nu va pariticipa la discursul lui Traian Băsescu pentru că şeful statului nu va face altceva decât să critice actuala putere pentru eşecul aderării la spaţiul Schengen.

Social democarţii spun totuşi că vor fi prezenţi la discursul preşedintelui. În lipsa preşedintelui Senatului, Valeriu Zgonea este cel care va conduce şedinţa celor două camere reunite ale Parlamentului.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis săptămâna trecută o scrisoare conducerii celor două camere ale parlamentului în care solicita să se adreseze plenului reunit al legislativului.

×
x close