Traian Băsescu a dat o declaraţie de presă în care a ţinut să precizeze că urmăreşte dezbaterea publică şi constată că este o mare confuzie legată de referendum. Din acest motiv, preşedintele suspendat a făcut pentru presă un document care ia fiecare lege, pentru fiecare tip de alegeri, cu privire la listele electorale.
"Am făcut pentru presă un document care ia fiecare lege pentru fiecare tip de alegeri, şi vă redă articolul din respectiva lege cu privire la listele electorale spre exemplu, sau la principalele elemente care vizează tipul respectiv de alegeri."
Acesta a ţinut să menţioneze că fiecare tip de alegeri are propria lui lege şi propriul lui tip de întocmire a listelor electorale.
"Pentru referendumul care vizează demiterea preşedintelui României lista este în conformitate cu Legea 370/2004 şi care este definită în articolul 2, lista electorală permanentă. Cuprinde toţi cetăţenii români cu vârstă peste 18 ani, indiferent unde s-ar afla ei".
Văd ca Domnul Crin spune că nu a făcut nici un fel de presiuni asupra domnului Rus, dar eu spun că am făcut, de aici. Prin atenţionările pe care le-am făcut cu privire la listele electorale. Eu îi transmit domnului Rus, pe care nu îl suspectez de rea credinţă, dar el a fost păcălit şi naiv că nu îl acuz de incorectitudine. Domnul Rus trebuie să ştie că la cei 18,3 milioane trebuia să mai adauge 460,000 de români din străinătate, a menţionat Traian Băsescu.
'Dacă îmi permiteţi un comentariu personal, şi acesta nu este presiune la adresa nimănui, eu nu cred că are nevoie CCR de listele nominale, pentru că acolo sunt 18.300.000 de români, cu numele scrise. Nu văd cine ar lua cele 18 milioane să le inventarieze cu creionul să vadă dacă atunci când le adună om cu om ies 18 milioane şi. (...) Cred că documentul de care are nevoie Curtea este exact cel care se află şi pe site-ul BEC, cel care vizează judeţele. (...) Este un blocaj clar al instituţiilor, nimeni nu vrea să contribuie la deblocarea situaţiei politice', a afirmat Băsescu, într-o declaraţie susţinută la sediul său de campanie.