Persoanele care au avut calitatea de șef al statului român beneficiază, pe toată durata vieții, de următoarele:
- folosirea gratuită a unei locuințe de protocol, care cuprinde și un spațiu cu destinația de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar;
- o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu;
- pază și protecție, asigurată permanent de Serviciul de Protecție și Pază;
- folosirea gratuită a unui autoturism.
În 2019, Curtea de Apel București a admis cererea CNSAS de a-l declara pe Traian Băsescu colaborator al Securității.
Steluța Cătăniciu și Grațiela Gavrilescu, deputate PSD, au inițiat anul trecut un proiect de lege care vine în completarea condițiilor în care un fost președinte își poate pierde beneficiile după încheierea mandatului.
Potrivit acestui proiect, printre aceste condiții se numără și aceea în care beneficiile ar putea să înceteze dacă un fost președinte s-a dovedit a fi colaborator al Securității sau dacă acesta a fost demis din funcție prin referendum.
Proiectul a ajuns pentru dezbatere la comisia juridică a Camerei Deputaților, iar aceștia au avizat-o, păstrând toate prevederile propuse de deputatele PSD.
Dacă proiectul va fi adoptat de Parlament și promulgat de președintele Klaus Iohannis, Traian Băsescu își va pierde toate beneficiile de care s-a bucurat până acum, informează profit.ro.