"Hai să vedem ce e în Alianţă, eu nu cred în ruperea USL, sunt liniştit din punctul acesta de vedere", a spus preşedintele Traian Băsescu.
"De aceea m-am şi bucurat că am ajuns la o înţelegere, astăzi, cu premierul, la soluţia neaplicării accizei la benzină şi motorină, de la 1 ianuarie, pentru că riscam ca, pentru Televiziune, să ne trezim că liberalii pleacă de data asta, când e vorba de buget, şi rămânem fără buget de tot", a comentat Băsescu.
"Deci nu se rup, dar deocamdată se şicanează, aşa că asta e", a spus Traian Băsescu, informează Mediafax.
Întrebat ce ar face dacă totuşui se va ajunge la ruperea USL, Traian Băsescu a precizat: "Nu se ajunge, fiţi liniştiţi, puteţi să vă faceţi Crăciunul şi Anul Nou liniştiţi. Nu se rupe USL-ul".