Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu, mesaj pentru tinerii alegători: „Este momentul lor să iasă la vot. Au pe cine alege”

Traian Băsescu, mesaj pentru tinerii alegători: „Este momentul lor să iasă la vot. Au pe cine alege”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 11:11 10 Noi 2019 Modificat la 11:11 10 Noi 2019
o_1dpa8v13evd2oumjrt1ksu1c1mb.jpg
Foto: captură Antena 3

Prezent duminică la vot, fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că tinerii trebuie să iasă la vot „că au pe cine alege”.

„Cred că eu am deja gândirea omului care a trecut prin toate funcțiile și cred că aceste alegeri sunt momentul fundamental de schimb de generații.

Generația mea și-a făcut datoria cât a putut să și-o facă. Țara e în NATO, e în Uniunea Europeană.

Trebuie să vină generația care să îndrăgească țara și care să o îndrepte spre prosperitate, noi atât am putut să facem.

Am un mesaj pentru alegători. Am văzut în statistici. Tineretul a ieșit cel mai puțin la vot. Este momentul lor să iasă la vot că au pe cine alege”, a spus Traian Băsescu, după ce şi-a exprimat votul.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Ce nu ai voie să faci în secția de votare

14 candidați s-au înscris în cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni. Sunt peste 18.700 de secții de votare în total.

Dacă viitorul președinte nu va fi decis în primul tur, pe 24 noiembrie se organizează al doilea tur de scrutin.

Antena 3 are singurul exit-poll Avangarde Curs al alegerilor prezidenţiale care va prezenta primele rezultate într-o ediţie spectaculoasa de la ora 21.00.

Pe tot parcursul zilei, site-ul nostru, www.antena3.ro, vă va oferi, în timp real, cele mai noi şi complete informații despre procesul de votare.

De asemenea, pentru eventuale incidente, ne puteți suna la numerele de telefon 021.20.30.159 sau 0374.858.629. 

Secţiile de votare pentru alegerile prezidenţiale s-au deschis, duminică, la urne fiind aşteptaţi peste 18 milioane de români.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Tu știi cum să votezi? Iată procedura la vot

În ţară, sunt organizate 18.748 de secţii de votare. Potrivit AEP, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente este 18.217.156 pentru acest scrutin.

LISTĂ CANDIDAȚI ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. POZIŢIILE PE BULETINUL DE VOT

1. Klaus Werner Iohannis, susţinut de PNL, actualul preşedinte
2. Theodor Paleologu, susţinut de PMP
3. Ilie-Dan Barna, susţinut de Alianţa 2020 USR PLUS
4. Hunor Kelemen, susţinut de UDMR
5. Vasilica-Viorica Dăncilă, susţinută de PSD
6. Cătălin Sorin Ivan, susţinut de Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională
7. Ninel Peia, susţinut de Partidul Neamul Românesc
8. Sebastian-Constantin Popescu, susţinut de Partidul Noua Românie
9. John Ion Banu, susţinut de Partidul Naţiunea Română
10. Mircea Diaconu, candidat susţinut de Alianţa electorală ”UN OM”, formată din ALDE şi Pro România
11. Bogdan-Dragoş-Aureliu Marian-Stanoevici, candidat independent
12. Ramona Ioana Bruynseels, susţinută  de Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal)
13. Viorel Cataramă, susţinut de Dreapta Liberală
14. Alexandru Cumpănaşu, candidat independent.

×
x close