"Nu pot să nu fiu corect. Mi se pare reducerea de TVA prea abruptă și că o reducere ponderată, urmărind efectele, este soluția. Din acest punct de vedere, președintele Iohannis a procedat corect. Cei care nu au procedat corect au fost PNL-iștii, care puteau să corecteze lucrurile odată cu bugetul de stat, pentru că legea, Codul fiscal, nu intra în vigoare acum și puteau să introducă un amendament de amânare a reducerii cu cinci procente a TVA-ului — îl reduceau cu două, cu unul, cu trei, odată cu legea bugetului de stat. Deci, cred că președintele Iohannis a procedat corect trimițând codul înapoi", a afirmat Traian Băsescu.
El a adăugat că astfel s-a generat o dezbatere, una consistentă, făcută de economiști cu abordări diferite.
"Orice creștere exagerată bazată pe consum duce la colaps. România nu poate susține acum o creștere economică mai mare de 3,5 — 4 procente. O creștere de 7, 8 procente cum atinsesem în 2008 nu este decât vestitorul colapsului care urmează", a susținut fostul șef al statului.
Potrivit lui Băsescu, România poate să susțină acum o creștere credibilă de 3,5 — 4 procente. "Și bine ar fi ca această creștere să nu se obțină pe consum, ci să se obțină pe dezvoltare. Ce justificare are Guvernul Ponta că a făcut absorbție până la 53% pe proiectele lăsate de Emil Boc? De trei ani încoace nu s-a semnat niciun contract important pentru vreun tronson de autostradă, iar România pierde la sfârșitul anului 7,5 miliarde de euro din bani europeni. Și pentru asta nu vine niciun DNA", a declarat Băsescu.