Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu, în vizită în Liban

Traian Băsescu, în vizită în Liban

1 minut de citit Publicat la 13:22 15 Apr 2009 Modificat la 13:22 15 Apr 2009
Traian Băsescu, în vizită în Liban
Preşedintele Traian Băsescu se deplasează miercuri în Liban, în ultima sa vizita externă ante-Pascală. Potrivit şefului statului obiectivul vizitei oficiale este de a consolida relaţiile cu Libanul şi de a da "semnalul necesar lumii arabe" privind "soluţiile româneşti pentru revenirea la un climat de pace în această regiune".
"Obiectivul este acela al consolidării relaţiilor cu Republica Liban, este un obiectiv care se înscrie în liniile de politică externă ale României", a spus Traian Băsescu.
Şeful statului a amintit că demersul său se înscrie în interesul particular manifestat de ţara noastră pentru problematica din Orientul Apropiat şi Mijlociu pentru "a da semnalul necesar lumii arabe cu privire la poziţia României legată de situaţia din Orientul Mijlociu, din Iran, şi soluţiile româneşti pentru revenirea la un climat de pace în această regiune".
Din delegaţia preşedintelui face parte şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. Şeful statului a ţinut să precizeze că invitaţia omologului său, preşedintele Michel Sleiman a fost făcută şi pentru soţia sa, Maria Băsescu.
În cadrul vizitei, preşedintele României va avea întâlniri oficiale cu şeful statului libanez, cu preşedintele Consiliului de Miniştri şi cu preşedintele Parlamentului.
De asemenea, preşedintele Traian Băsescu va participa la deschiderea Forumului de afaceri româno-libanez şi se va întâlni cu reprezentanţii comunităţii române din Liban şi cu cetăţeni libanezi absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ superior din România.
Antena3.ro

×
Etichete: vizita Liban pace
x close