Preşedintele
Traian Băsescu a declarat, vineri, că aşteaptă un răspuns de la
ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în cazul numirii
noului şef al DNA şi nu invers. ?Aş
aştepta eu un răspuns de la ministrul Justiţiei, dacă are ca
prioritate servirea interesului naţional sau alte interese?, a
afirmat Traian Băsescu, într-o declaraţie susţinută pe
aeroportul Henri Coandă, înainte de a pleca spre Italia.
Tot
Băsescu spune că nu a avut nicio legătură cu desemnarea lui
Corneliu Vadim Tudor ca vicepreşedinte la Senat şi nicio consultare
cu vreun partid.
"
Nu mă ocup de lucruri mărunte ca numirile în Parlament. De
lucruri mărunte şi de minciuni are cine să se ocupe. Eu mă ocup de lucrurile mari", a
declarat Băsescu.
?Am
dat un comunicat că nu am avut nicio implicare ( în legătură
cu numirea lui CV Tudor). Reconfirm această poziţie", a
adăugat şeful statului.
În privinţa deciziei Comisiei juridice a Senatului, prin care numirea procurorilor şefi ai DNA, DIICOT şi ai Parchetului Inaltei Curţi de Casaţie si Justitţie nu se mai face de catre preşedinte, ci de către plenul CSM, Traian Băsescu nu a dorit să comenteze. El le-a făcut totuşi o recomandare politicienilor: să mai consulte Constituţia.
Antena3.ro