Traian Băsescu a vorbit despre statul paralel, însă susține că nu este vorba de alte instituţii paralele celor ale statului, ci de faptul că legea se aplică diferenţiat.
"Ce-i ăla stat paralel? E o foarte bună metaforă jurnalistică. Uite ce înţeleg eu când vorbesc de stat paralel (...): nu sunt alte instituţii create, paralele statului, dar se aplică legea diferenţiat. Îl achiţi pe Ghiţă, condamni pe altul, tot fără probe, dar îi dai şase ani de închisoare", a declarat Traian Băsescu luni seară, la TVR 1.
În opinia sa, fostul parlamentar PSD, Sebastian Ghiţă, a fost achitat într-unul dintre dosarele în care a fost trimis în judecată pentru ca "să nu mai vorbească".
"În acelaşi timp, vă iau dosare similare cu al lui Ghiţă, în care s-au dat condamnări de şase-şapte ani, în care nu sunt probe, dar este judecata înţeleaptă a procurorului, ştii, pe denunţuri. Deci, dacă ar fi fost tratate la fel şi alte dosare, aş fi spus: da, domne'!", a afirmat Băsescu.