Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu, despre o colaborare parlamentară cu PSD: „Nu resping ideea”

Traian Băsescu, despre o colaborare parlamentară cu PSD: „Nu resping ideea”

<1 minut de citit Publicat la 20:37 23 Apr 2017 Modificat la 20:37 23 Apr 2017
o_1bedu6eq94mn10rvaclgvbo0q8.jpg

Senatorul Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a afirmat, duminică seara, că nu respinge ideea formării unei majorităţi parlamentare cu Partidul Social Democrat (PSD).

Prezent la o emisiune la România TV, fostul preşedinte al României a fost întrebat care sunt şansele formării unei majorităţi cu PSD, iar răspunsul acestuia nu a fost unul ferm.

"Nu ştiu. Eu vreau să îmi rezolv o problemă de conştiinţă. Şi aşa mă acuză toată lumea că din cauza mea merge în puşcărie, că eu am făcut statul tare, dar pe de altă parte, cât am fost în funcţie executivă, am construit nişte instituţii. Bune, proaste, sunt puternice. Acum vreau să mă ocup şi de oameni, de drepturile oamenilor", a precizat Băsescu.

×
Etichete: fostul presedinte
x close