Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu, critici dure la adresa programului de guvernare al PSD

Traian Băsescu, critici dure la adresa programului de guvernare al PSD

1 minut de citit Publicat la 10:05 24 Iun 2017 Modificat la 10:05 24 Iun 2017
o_1bjcemfvmies1j3c15b41fkm6sd8.jpg
Foto: Intact Images

Traian Băsescu a criticat în termeni foarte duri programul de guvernare al PSD, despre care spune că blochează dezvoltarea țării.

"Programul de guvernare al lui Liviu Dragnea trebuie abandonat, pentru că pur şi simplu blochează dezvoltarea României, prin sacrificarea pe termen scurt şi mediu a investiţiilor. 

Este un program pe care nici Dragnea nu-l înţelege în efectele lui profunde, program care înseamnă sacrificarea dezvoltării ţării. Dragnea îl recită ca un papagal, bucuros că Vîlcov i-a pus la dispoziţie nişte planşe viu colorate cu care să meargă la televizor.

Un nou guvern trebuie să abandoneze programul lui Dragnea şi să-şi asume un program simplu, cu cinci obiective prioritare, care pot face ca România să profite de ciclul economic favorabil la nivel european:

1. Dezvoltare durabilă, prin utilizarea accelerată a fondurilor destinate dezvoltării de la UE, BEI, BERD şi BIRD, în total cca. 30 miliarde euro, din care 23,5 miliarde fonduri de coeziune nerambursabile de la UE. Se vor crea locuri de muncă prin investiţii în autostrăzi, căi ferate, regularizări de râuri, IMM-uri, dezvoltare rurală, reabiliatre şcoli şi spitale, reîmpăduriri, izolare termică a clădirilor, reconversie profesională, etc.

2. Consolidarea îndeplinirii Criteriilor de la Mastricht în vederea accelerării proceselor de aderare la moneda euro pentru a creşte nivelul de integrare a ţării în UE şi pentru a fi parte a proceselor decizionale majore în UE, aşa cum acestea se prefigurează în baza Declaraţiei de la Roma.

3. Revizuirea NCP şi a NCPP pendru aducerea acestora la normele de constituţionaliatate în baza deciziilor CCR şi elaborarea unei noi legi a executării pedepselor, care să stimuleze reintegrarea în societate a celor condamnaţi penal. Legea răspunderii magistraţilor.

4. Asigurarea vaccinurilor şi a medicamentelor oncologice.

5. Îngheţarea Codului Fiscal în forma actuală, până în anul 2020, pentru a garanta stabilitate mediului de afaceri", a scris Băsescu pe Facebook.

×
x close