La Consiliul European, Traian Băsescu este confundat cu Emil Boc. Greşeala a fost făcută pe site-ul oficial al instituţiei şi s-a reparat abia după două zile. E bine că de data asta România nu a mai fost mustrată de liderii Europeni. Şi până şi Nicolas Sarkozy pare să se fi îmbunat în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu.
Consiliul European de vară a venit ca o recreaţie pentru preşedinte, după agitaţia din ţară, pricinuită de reîmpărţirea României şi scandalul cu Regele Mihai I.
"Recomandarea pentru noi a fost pe un singur rând: respectaţi acordul cu FMI şi UE", a spus preşedintele Traian Băsescu, la Bruxelles.
În faţa liderilor europeni, România a susţinut cauza Greciei. De înţeles, din moment ce criza elenă îi priveşte personal pe mulţi dintre românii care au credite.
"În România funcţionează şapte bănci din Grecia, care deţin circa 27% din piaţa bancară românească", a precizat preşedintele Băsescu.
La Bruxelles,Traian Băsescu a avut cel puţin un succes vizibil. A reuşit să se împace cu Nicolas Sarkozy. L-a întâmpinat cu un zâmbet larg la poza de grup, iar omologul francez s-a dovedit chiar îngăduitor.
O schimbare contrastantă, faţă de arţăgosul Sarkozy care l-a repezit pe Băsescu la summitul din Lisabona.
Mai puţin plăcută a fost greşeala de pe site-ul oficial al reuniunii. Aici, Traian Băsescu a fost prezentat ca premier al României, lângă prim-ministrul spaniol Jose Luis Zapatero.