Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu, CAMPION la BLOCAREA LEGILOR

Traian Băsescu, CAMPION la BLOCAREA LEGILOR

<1 minut de citit Publicat la 15:48 18 Ian 2014 Modificat la 15:48 18 Ian 2014
Traian Băsescu, CAMPION la BLOCAREA LEGILOR
Foto: Agerpres
Traian Băsescu este campion la blocarea legilor adoptate de legislativ. 211 legi trimise spre promulgare la Cotroceni au fost întoarse din drum în ultimii 9 ani ai mandatului lui Traian Băsescu, de două ori mai multe decît Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, la un loc.
 
În perioada posdecembristă, în România au fost 7 legislaturi (ultima, începută în decembrie 2012, în curs de desfăşurare). România a avut în această perioadă trei preşedinţi. În perioada când au îndeplinit mandatul de preşedinte, aceştia au retrimis Parlamentului spre reexaminare un număr total de 127 de legi (Ion Iliescu - 39, Emil Constantinescu - 8, Traian Băsescu - 78). 
 
Traian Băsescu a retrimis la reexaminare un număr dublu de legi faţă de Ion Iliescu şi de aproape zece ori mare decât Emil Constantinescu! 
 
Dacă luăm în calcul şi sesizările de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională rezultă că un număr de 211 legi au fost întoarse din drum în ultimii nouă ani ai mandatului lui Traian Băsescu (faţă de un total de 104 în mandatele celor doi predecesori ai săi), încărcând excesiv agenda celor două Camere ale Parlamentului. 
 
Practic, Traian Băsescu a exploatat la maximum o manevră cvasilegală prin care a frânat activitatea legislativului. 
 

×
x close