Traian Băsescu a făcut noi dezvăluiri despre SRI și DNA! Fostul președinte spune că a fost compromis de cele două instituții prin arestarea fratelui său, Mircea Băsescu.
”Eu, până la arestarea fratelui meu, am fost călare pe sistem. În ce sens eram călare, indiferent ce făceau prin spate, trăiau cu teama că, a doua zi dimineața, semnam un decret pentru demitere. Odată cu arestarea fratelui meu am simțit trecerea sistemului. În momentul arestării fratelui meu, mi-am dat seama de duplicitatea doamnei Kovesi şi a domnilor Coldea şi Maior. Pe cei de la SRI i-am informat personal că clanul Bercea făcea presiuni asupra fratelui meu. Aveau toate elementele să supravegheze, n-au făcut-o şi m-au pus într-o situaţie imposibilă. Nu şi-au făcut treaba! Era vorba despre compromiterea preşedintelui, a spus Băsescu la România TV.