Din delegaţia care îl însoţeşte pe preşedintele Băsescu fac parte consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu şi Bogdan Mănoiu şi purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.
Preşedintele Traian Băsescu a avut o întrevedere de aproximativ o oră cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
După întrevederea cu Barroso, care a avut loc la solicitarea preşedintelui Băsescu, cei doi nu au făcut declaraţii de presă, urmând, cel mai probabil, să se transmită în cursul zilei de vineri un comunicat de presă de către Comisia Europeană.
În timpul campaniei pentru referendumul din 29 iulie, Traian Băsescu preciza, după o întrevedere a premierului Victor Ponta cu oficialii europeni, că faptul că nici preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi nici preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu au ieşit într-o conferinţă de presă comună cu demnitarul român reprezintă 'un semnal înfiorător pentru România'.
Când mă veţi vedea vreodată că merg la Bruxelles ca preşedinte, nu ştiu dacă o să mai am ocazia, pentru o întâlnire programată cu preşedintele Comisiei sau cu preşedintele Consiliului şi veţi constata că pe urmă nu a fost apoi o declaraţie comună - Barroso a dat propria lui declaraţie extrem de grea în conţinut, Van Rompuy a dat propria lui declaraţie extrem de grea în conţinut, dar în limbaj diplomatic, european -, va trebui să înţelegeţi că s-a întâmplat ceva rău în relaţiile României cu Uniunea', declara Băsescu, la acea dată.