Antena 3 CNN Politică Trădare în PSD. Un deputat își lasă colegii în offside

Trădare în PSD. Un deputat își lasă colegii în offside

1 minut de citit Publicat la 14:30 29 Dec 2017 Modificat la 14:30 29 Dec 2017
o_1c2h41lsr1cfqo7b13uk1rqp154d8.jpg

Deputatul social-democrat Costel Lupaşcu a anunţat, vineri, că îşi retrage semnătura de pe proiectul de lege privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, pe motiv că amendamentele aduse actului normativ încalcă convingerile sale morale şi politice.

Parlamentarul a spus că nu este de accord cu amendamentele privind instituirea unui prag de 200.000 euro pentru incriminarea abuzului în serviciu şi abrogarea infracţiunii de hărţuire sexuală.

"Astăzi am solicitat secretariatului general al Camerei Deputaţilor să îmi retragă semnătura de pe propunerea legislativă a domnului deputat Cristian Rădulescu. Forma care mi-a fost prezentată când mi s-a solicitat sprijinul nu conţinea prevederile controversate care au apărut în versiunea finală şi care contravin în totalitate convingerilor mele politice şi morale", a scris deputatul PSD pe pagina sa de Facebook.

Lupaşcu a precizat că în momentul în care i s-a solicitat să sprijine iniţiativa i s-a spus că scopul legii este de a debloca administraţia publică locală, dar că, ulterior, în forma publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor au apărut prevederi de care nu a avut cunoştinţă şi care nu aveau legătură cu administraţia publică locală.

"Mi s-a spus atunci că legea va debloca administraţia locală. Şi pot fi de acord că nu e normal ca primarii să stea mereu cu teama că pot ajunge la închisoare pentru că au cumpărat hârtie igienică mai scumpă cu 2 lei. Dar când vorbim de un prag de 200.000 euro pentru incriminarea abuzului în serviciu suntem în cu totul altă poveste şi nu pot fi de acord cu aşa ceva. La fel nu pot accepta sub nicio formă abrogarea infracţiunii privind folosirea abuzivă a funcţiei publice în scop sexual şi nu văd nicio legătură între acest amendament şi deblocarea sistemului administrativ din România, despre care mi s-a vorbit când mi s-a cerut semnătura, a afirmat deputatul.

El a subliniat, totodată, că "dacă vor mai exista tentative de introducere pe furiş a unor astfel de amendamente va vota împotriva lor".

×
Etichete: PSD coduri penale
x close