Social-democraţii gorjeni propun excluderea din PSD a vicepreşedintelui formaţiunii, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, se menţionează într-un comunicat de presă remis vineri de Biroul de presă al PSD Gorj.
"Pe lângă cele două rezoluţii adoptate în cadrul Comitetului Executiv Judeţean de susţinere, fără rezerve, a Guvernului Grindeanu şi de reconfirmare a sprijinului necondiţionat pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea, PSD Gorj va merge, luni, la Bucureşti, cu propunerea ca Mihai Chirica, vicepreşedinte al PSD şi primar al municipiului Iaşi, să fie sancţionat cu excluderea din partid ca urmare a conduitei pe care a avut-o într-o perioadă grea pe care am traversat-o. Prin declaraţiile sale s-a încercat aducerea de grave daune de imagine, ceea ce contravine statutului PSD", se menţionează în comunicatul de presă.
În document se mai susţine că PSD Gorj militează pentru unitate, fermitate şi continuarea programului de guvernare, program cu care social-democraţii au câştigat alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.