Întrebat de ce timp de două săptămâni Camera nu va avea nicio şedinţă de plen, Toader a spus că nu mai sunt proiecte în dezbateri şi că nu are nicio legătură cu intenţia opoziţiei de a cere revocarea din funcţie a Robertei Anastase.
"Nu avem de ce să ne adunăm pentru zece iniţiative legislative care sunt pe ordinea de zi. Nu are nicio legătură una cu alta (revocarea Robertei Anastase cu decizia de a nu se ţine şedinţe de plen - n.r.). Ce revocare, prin ce act sau ce prevedere a Regulamentului? Revocarea se face într-un singur mod: când grupul PDL solicită revocarea. N-am cerut-o şi nu o cerem şi cu asta am încheiat", a declarat Toader, răspunzând astfel solicitării opoziţiei de a o revoca din funcţie pe Anastase.
El a subliniat că, deşi plenul este suveran, nu poate lua decizii decât pe baza Regulamentului, iar la Senat PDL a cerut revocarea din funcţia de preşedinte a lui Mircea Geoană, dar nu a reuşit să-l schimbe.
"Acelaşi lucru va fi şi aici, se face o dezbatere sterilă", a susţinut Toader.
Liderii grupurilor deputaţilor PNL şi PSD au aprobat textul cererii de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, cerere care va fi depusă în prima şedinţă de plen, a anunţat luni preşedintele PSD, Victor Ponta.
"Din păcate, cei de la PDL s-au speriat foarte tare şi au anulat toate şedinţele de plen până la Paşte", a afirmat Victor Ponta.
La rândul său, şeful social-democraţilor a subliniat că cererea de revocare se bazează pe articole din Constituţie şi din Regulament care privesc sancţionarea unei persoane aflate în conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, "decizie care poate fi luată prin votul plenului".