Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va conduce delegaţia României care va participa la dezbaterile de politică generală ale celei de-a 67-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (New York), informează MAE într-un comunicat transmis vineri
Agerpres.
Potrivit sursei citate, şeful diplomaţiei române va avea un program complex, care include atât dimensiunea demersurilor politice în plan multilateral, cât şi pe cea în plan bilateral.
Agenda cuprinde
participarea la dezbaterile de politică generală şi la alte
reuniuni ONU la nivel înalt,
reuniuni ministeriale în format UE şi UE-SUA, precum şi la reuniuni ministeriale ale structurilor de cooperare regională.
Cu ocazia prezenţei la New York, şeful diplomaţiei române va avea întrevederi bilaterale cu Preşedintele celei de-a 67-a sesiuni a AG ONU, cu înalţi oficiali din Secretariatul ONU şi cu omologi din statele membre ale organizaţiei mondiale.
Puncte importante pe agenda de întâlniri sunt şi discuţiile pe care le va avea cu membri ai Consiliului de Afaceri Româno-American, cu reprezentanţi ai comunităţii române din zona New York şi cu reprezentanţii principalelor organizaţii evreieşti din SUA.
Şeful diplomaţiei române va susţine, pe 29 septembrie, discursul în capacitate naţională în plenul Adunării Generale a ONU. Dezbaterile de politică generală ale sesiunii a 67-a a AG ONU, segmentul la nivel înalt, vor avea loc în perioada 25 septembrie - 5 octombrie, fiind precedate în data de 24 septembrie, de o reuniune la nivel înalt cu tema 'Statul de drept la nivel naţional şi internaţional'.
Cea de-a 67-a sesiune a Adunării Generale a ONU se deschide în acest an pe un fond politic intens, marcat de evoluţiile din nordul Africii şi Orientul Mijlociu.
"Provocări globale precum conflictele cu impact regional şi proliferarea armelor de distrugere în masă, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă şi accesul la resurse naturale, sărăcia extremă şi problemele de populaţie, reclamă în continuare un cadru de dezbatere multilateral cu vocaţie universală, iar ONU rămâne organizaţia cu cel mai mare potenţial de abordare cuprinzătoare a acestor probleme", afirmă MAE.