ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // Liberalul Teodor Meleşcanu ar putea părăsi partidul, după congresul PNL. Potrivit unor surse liberale, Meleşcanu vizează un post de judecător la Curtea Constituţională în condiţiile în care, în acest an, trei membri ai acestei curţi îşi încheie mandatul.
Gestul lui Meleşcanu, cunoscut ca fiind un opozant al votului pe liste şi apreciat de unii colegi ca fiind unul dintre promotorii intrării la guvernare în partid, ar putea fi imitat la începutul săptămânii viitoare şi de către alţi colegi.
Totuşi, Meleşcanu a ţinut să infirme parţial aceste informaţii, susţinând că nu are de gând să plece din PNL la independenţi după Congres, dar spunând totodată că niciodată nu a ascuns faptul că şi-ar dori să obţină un post la Curtea Constituţională.
Posibila listă a dezertorilorDeja deputatul Ioan Timiş şi-a dat vineri demisia din PNL, el anunţând că viitorul partid spre care se îndreaptă va fi PDL. Mai mult, el ar putea fi numit la şefia PDL Hunedoara. Printre cei care ar mai putea dezerta din PNL se numără deputaţii Ioan Timiş, Mihai Banu, Florin Turcanu, Dan Morega, Vasile Mustăţea şi liderul PNL Bistriţa-Năsaud, Ioan Ţintean.
Pe holurile Parlamentului, unde are loc vineri congresul extraordinar la PNL, se vehiculau ca posibili dezertori numele lui Berca Gabriel şi Mircea Cazan, însă cei doi au infirmat această posibilitate.
În ceea ce îl priveşte pe Meleşcanu, acesta ar fi interesat de dobândirea postului de preşedinte al Curţii Constituţionale al cărui actual ocupant, Ioan Vida, îşi va termina mandatul de 9 ani alături de alţi doi judecători, Nicolae Cochinescu şi Petre Lazăroiu.
Potrivit aceloraşi surse, Meleşcanu ar miza pe zestrea de parlametari liberali care l-ar putea urma de la PNL la independenţi, o strategie prin care el urmăreşte să obţină sprijinul PD-L pentru numirea în fruntea Curţii Constituţionale.
Marius Vulpe, Antena3.ro