Un summit Uniunea Europeană - Turcia, în cadrul parteneriatului cu Ankara, ar putea fi organizat în luna martie la Bucureşti, a afirmat luni, la Bruxelles, ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu.
Teodor Meleşcanu a amintit că România susţine aderarea Turciei la Uniunea Europeană şi a evocat ideea organizării unui summit la Bucureşti în cadrul Consiliului de parteneriat Turcia-UE, care nu s-a mai reunit de trei ani şi jumătate.
"Lucrăm pentru un summit Turcia-UE la Bucureşti, cu participarea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi a oficialilor UE. (...) Data exactă nu a fost fixată, dar ar putea fi la începutul lunii martie", a declarat Teodor Meleşcanu.