Într-o declaraţie de presă, susţinută marţi dimineaţă, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat că punctele de vedere ale PSD vor fi clar stabilite în interiorul partidului. Cât priveşte posibilele alianţe de guvernare, Adrian Năstase susţine că echipa de negocieri urmează să fie stabilită în cursul zilei de marţi şi că vor exista negocieri cu toate partidele.
Pe de altă parte, preşedintele PD-L, Emil Boc, susţine că partidul său nu va negocia nimic până nu vor fi anunţate, în mod oficial, rezultatele finale. "Prima noastră opţiune este formarea unei majorităţi de dreapta, dar nu excludem alte opţiuni", a declarat Emil Boc.
În acelaşi timp, prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, declară că membrii Partidului Democrat-Liberal sunt "revoltaţi" de rezultatele redistribuirilor, însă este convins că nu vor pierde în urma acestor alegeri.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, susţine că PNL nu va ezita să treacă în opoziţie în cazul în care vor eşua negocierile. Potrivit acestuia, negocierile vor începe numai după anunţarea oficială a rezultatelor finale la alegerile parlamentare. Olteanu a precizat că membrii Partidului Naţional Liberal vor avea o întrunire, marţi după-amiază, în urma căreia Călin Popescu Tăriceanu va desemna o echipă de discuţii.
Bogdan Olteanu a mai declarat că "cel care propune programul de guvernare trebuie să îl şi pună în aplicare" şi că PNL va construi un program de guvernare în jurul celui de relansare economică lansat de Călin Popescu Tăriceanu.
Antena3.ro