Lucrările Senatului vor putea fi vizionate prin intermediul unei televiziuni on-line care ar putea intra în funcţiune în aproximativ două săptămâni, odată cu lansarea noului site al instituţiei, a declarat joi secretarul general al Senatului, Dan Vasiliu. Totodată, senatorii vor putea consulta on-line, pe lap-topuri, textele proiectelor de lege şi a altor acte normative pe care vor lucra în plen sau comisii. Şi la Camera Deputaţilor, conducerea a decis alocarea a 600.000 de lei pentru terminarea studioului de televiziune destinat lucrărilor legislative ale acestei instituţii.
"Televiziunea on-line a Senatului este gata de funcţionare, orice cetăţean va putea viziona şedinţele de plen ale Senatului", a afirmat secretarul general. Un memorandum pe aceste probleme va fi dat spre consultare senatorilor, pentru ca aceştia să vină cu observaţii dacă cred cu cuviinţă, astfel ca în două săptămân proiectul să fie lansat.
În paralel, senatorii vor intra în era cibernetică. Hârtia nu va mai fii folosită pentru consultarea proiectelor legislative la zi. Vasiliu a precizat că deja a făcut o adresă către Guvern pentru ca proiectul bugetului de tat să fie transmis pe CD-uri.
?Din moment ce (senatorii - n.r.) vor avea laptop-uri în dotare, vor avea totul pe CD. Revista presei nu se mai editează zilnic pe broşurică, apare pe intranet", a explicat el, adăugând că toate rapoartele şi avizele care vor fi făcute de comisii vor fi trecute în format electronic, iar senatorii să vor mai lucra în şedinţe "cu teancul de hârtii", "ci vor opera direct pe laptop".
În proiectul de buget al Senatului pe anul 2009 sunt prevăzute achiziţionarea a 40 de laptopuri, restul fiind deja cumpărate în timpul legislaturii trecute.
Antena3.ro