Antena 3 CNN Politică Tăriceanu va discuta cu Gordon Brown despre imigranţi

Tăriceanu va discuta cu Gordon Brown despre imigranţi

<1 minut de citit Publicat la 13:01 03 Dec 2007 Modificat la 13:01 03 Dec 2007
Tăriceanu va discuta cu Gordon Brown despre imigranţi
Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu se va întâlni miercuri, la Londra, cu omologul său britanic, Gordon Brown, în cadrul unei vizite de lucru pe care şeful Guvernului de la Bucureşti o va efectua în Marea Britanie. În cadrul discuţiilor, cei doi premieri vor aborda teme aflate pe agenda bilaterală, în special legate de intensificarea colaborării în plan economic, dar şi subiecte de actualitate europeană, în vederea pregătirii participării la Consiliul European din această lună. Cei doi premieri vor evoca evoluţiile din regiunea sud-est europeană, precum şi aspecte ale cooperării strategice în cadrul misiunilor la care România şi Marea Britanie participă în diferite zone.

Este de aşteptat ca premierul Tăriceanu să pună problema prezenţei muncitorilor români pe piaţa britanică a forţei de muncă cu ocazia acestei vizite.

Primul-ministru român va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţilor românilor care trăiesc în Marea Britanie, precum şi o întâlnire cu membri ai Parlamentului britanic.

Rompres

×
x close