Antena 3 CNN Politică Tăriceanu, un nou atac la adresa președintelui Iohannis: ”Tăcerea îl deconspiră ca om al sistemului paralel”

Tăriceanu, un nou atac la adresa președintelui Iohannis: ”Tăcerea îl deconspiră ca om al sistemului paralel”

1 minut de citit Publicat la 17:32 11 Ian 2018 Modificat la 17:32 11 Ian 2018
o_1c3itjiinj571pode3qemj1f6r8.jpg
Foto: Calin Popescu Tariceanu/ Facebook

Călin Popescu Tăriceanu îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să exprime o poziţie clară cu privire la influenţa sistemului paralel în justiţie. Într-un mesaj postat pe Facebook, președintele Senatului face referire la cererea exprimată de Victor Alistar în cadrul CSM, de a se scoate la iveală lista ce conţine numele magistraţilor acoperiţi.

”Președintele Klaus Iohannis ar trebui să ia măcar acum, în al 24-lea ceas, o poziție fără echivoc referitoare la influența nefastă a sistemului paralel de putere asupra justiției. Astăzi, am urmărit cu interes dezbaterile de la CSM cu privire la magistrații acoperiți și salut curajul de a pune pe masă această problemă majoră nu doar pentru justiție, dar și pentru democrația din România. Suntem în situația în care presa prezintă informații despre influența nefastă a sistemului paralel, organizații ale magistraților cer explicații, iar în CSM se spun unele lucruri; numai președintele Iohannis, pentru a folosi o expresie bine-cunoscută, pe mai departe ”se face că plouă”. În orice stat democratic, președintele ar lua atitudine.

Adevărul este că lui Klaus Iohannis i s-au solicitat poziții publice pe această problemă pe tot parcursul mandatului său. Acum doi ani, în ianuarie 2016, Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) îi solicita să facă lumină în problema magistraților acoperiți. Președintele a refuzat atunci și în multe alte rânduri. Acum câteva luni, Klaus Iohannis afirma că ”povestea cu statul paralel este o glumă destul de proastă”. Toate aceste tăceri sau replici nepotrivite pentru un șef de stat definesc principalul eșec al mandatului președintelui Iohannis și îl deconspiră ca om al sistemului paralel, de care vrea să beneficieze pentru a câștiga încă cinci ani la Cotroceni. Principala evaluare pe care românii o vor face mandatului președintelui Iohannis este dacă a preferat o poziție distantă și călduță de avocat și beneficiar al sistemului paralel de putere sau a avut curajul, fie și în al 24-lea ceas, să ia atitudine față de manifestările anti-democratice ale acestui sistem.”, a fost mesajul lui Tăriceanu.

×
x close