PNL va negocia cu toate partidele din Parlament şi vrea să respecte mandatul acordat de alegători, bazându-se pe un program anticriză, deja elaborat, a declarat, joi, premierul Călin Popescu Tăriceanu, la ieşirea de la Biroul Politic al partidului.
În orice caz, "trebuie să existe o compatibilitate între măsurile pe care le-am impus noi şi eventualii parteneri".
PNL este un partid responsabil, care se deosebeşte de celelalte partide ce s-au întins la negocieri în cârciumi şi alianţe, e de părere Tăriceanu.
Noul premier ar putea fi desemnat până pe 15 decembrie, urmând ca noul guvern să se constituie până pe 24 decembrie. Anunţul a fost făcut de preşedintele Traian Băsescu, în cadrul unei declaraţii de presă. Vineri, partidele sunt invitate la concultări la Cotroceni, în ordinea crescătoare a mandatelor.
Antena3.ro