Antena 3 CNN Politică Tăriceanu: Respect prerogativa preşedintelui de a iniţia referendum pe uninominal

Tăriceanu: Respect prerogativa preşedintelui de a iniţia referendum pe uninominal

1 minut de citit Publicat la 10:20 28 Oct 2007 Modificat la 10:20 28 Oct 2007
Tăriceanu: Respect prerogativa preşedintelui de a iniţia referendum pe uninominal
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul legii privind introducerea votului uninominal. Prim-ministrul nu a ocolit în discursul său din Parlament nici decizia preşedintelui Traian Băsescu de a organiza un referendum pe votul uninominal. ?Respect întru totul prerogativa preşedintelui de a iniţia un referendum pe tema votului uninominal. Am instruit, de aceea, toate ministerele şi agenţiile guvernamentale să coopereze pe deplin şi să facă tot ceea ce li se cere pentru ca acest referendum să se desfăşoare în cele mai bune condiţii?, le-a spus Tăriceanu parlamentarilor.

Revenind la demersul preşedinţiei, premierul a precizat că asumarea răspunderii din partea Guvernului reprezintă doar o garanţie în plus că votul uninominal va fi pus în practică. ?Nu am siguranţa că referendumul va putea fi validat, din cauza prezenţei la urne?, aşa că în eventualitatea în care referendumul eşuează, există proiectul de lege care a fost depus de Guvern. ?Orice acţiune în favoarea uninominalului este binevenită?, a încheiat Tăriceanu.

Executivul a avut astăzi o şedinţă de urgenţă, în care a mai adus unele modificări de ultim moment la proiect. Parlamentarii au depus peste 110 amendamente la legea votului uninominal. Dintre acestea, Guvernul a aprobat 24 de amendamente, incluzând cererea PSD referitoare la alegerea după acelaşi sistem a preşedinţilor de consilii judeţene, cu un singur tur de scrutin.

În termen de trei zile după prezentare, parlamentarii pot depune o moţiune de cenzură la adresa guvernului. Dacă aceasta este adoptată, executivul este demis.

Cel puţin teoretic, guvernul riscă o eventuală demitere prin asumarea răspunderii, dar numai dacă în termen de trei zile de la prezentarea legii, parlamentarii depun şi votează o moţiune de cenzură.

Dacă parlamentarii nu vor depune moţiunea de cenzură sau dacă aceasta nu va trece de votul camerelor reunite, atunci legea merge automat la Palatul Cotroceni, spre promulgare. Preşedintele poate însă trimite actul înapoi pentru reexaminare, variantă care nu trebuie exclusă pentru că preşedintele Băsescu convocat deja un referendum pentru un alt sistem de vot uninominal decât cel propus de guvern.

Antena 3

×
x close