Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că PNL şi PSD trebuie să realizeze "o platformă" comună pentru a asigura revenirea României la statutul de ţară democratică. Liberalul a adăugat că este nevoie de înlăturarea prin alegeri a şefului statului şi a PDL, dar şi de modificarea Constituţiei, pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
"N-am spus că sunt în dezacord cu crearea alianţei cu Partidul Conservator, ci că am anumite rezerve faţă de ceea ce ar putea fi în viitor această alianţă, pentru că n-aş vrea ca ideile liberale pentru care am militat în ultimii 20 de ani să dispară aşa, într-o alianţă în care cele două formaţiuni sunt puse pe picior de egalitate", a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, Călin Popescu Tăriceanu, citat de
Mediafax.
Tăriceanu a afirmat că PNL ar putea realiza cu PSD "o platformă" care să ducă la schimbarea actualei conduceri.
"În România de astăzi, e foarte important să găsim o soluţie politică şi, în viziunea mea, ea poate fi realizată cu PSD, pentru a face o platformă împreună, pentru ca România să redevină o ţară democratică, în care cetăţenii să-şi recapete încrederea în instituţiile fundamentale - şi aici mă refer în primul rând la Parlament - după ce şase ani am asistat la atacuri împotriva instituţiilor care sunt proprii preşedintelui şi Partidului Democrat", a spus Tăriceanu.
Politicianul a criticat "atitudinile şmechereşti" prin care actuala conducere a României a încercat să obţină aderarea la Spaţiul Schengen şi a afirmat că, "dacă preşedintele nu se va trezi", singura variantă rămâne răsturnarea situaţiei prin alegeri.
"Percepţia asupra României în Europa este una foarte proastă. În Occident nu merge cu atitudini şmechereşti, să-ţi facă cineva din ochi şi tu să mergi mai departe, şi e bine că, după ce demersurile opoziţiei, din păcate, nu au avut succes, vine Uniunea Europeană să atragă atenţia asupra derapajelor”
“Poate în felul acesta preşedintele se va trezi. Dacă nu se va trezi, sigur că nu rămâne decât să asistăm la o răsturnare democratică de situaţie (...) Ca atare, eu cred că este nevoie de un demers comun al partidelor de opoziţie pentru înlăturarea cât mai rapidă de la putere a actualului preşedinte şi a Partidului Democrat", a adăugat fostul prim-ministru Tăriceanu.
Mai mut decât atât, întrebat despre varianta ca PNL şi PSD să se prezinte la următoarele alegeri cu candidaţi comuni, fostul lider liberal a răspuns că, înainte de a lua o astfel de decizie, şefii celor două partide ar trebui să încerce modificarea Constituţiei, pentru a elimina neclarităţile care, în opinia sa, au permis actuala stare de lucruri.
"Va trebui ca protocolul dintre PNL şi PSD să includă în primul rând o serie de obiective strategice, printre care modificarea Constituţiei, în sensul eliminării tuturor confuziilor şi suprapunerilor care au fost utilizate de actualul preşedinte pentru a-şi exercita puterea într-o manieră autoritară şi de multe ori dictatorială", a spus Călin Popescu Tăriceanu.